Anumite filme ne marchează la un moment dat existenţa şi ne influenţează emoţional într-atât de mult, încât rămân pentru totdeauna în amintirea noastră. Dintre acestea, „Dirty Dancing”, producţia regizată în anul 1987 de Emile Ardolino, ne aduce mereu în memorie un fascinant şi emoţionant dans în care chimia dintre cei doi actori a fost transpusă cu pasiune şi graţie într-o coregrafie de vis.


Nicicând nu vom uita apariţia lui Jennifer Grey şi a regretatul Patrick Swayze, aceşti actori de marcă ai anilor ’80 care au dat viaţă cu multă expresivitate şi originalitate unui dans fermecător. În acest moment al filmului, emoţiile, trăirile sufleteşti, dar şi bucuria fără margini au iradiat de pe chipurile lor până dincolo de ecran.
Uneori avem impresia că ei dansează în direct chiar în momentul în care îi vizionăm şi de multe ori ne-am dori ca cei doi protagonişti să ne audă cum fremătăm alături de ei. Toţi cei care am urmărit cu ani în urmă acest film, dar mai ales acest moment special, ne dorim să îl revedem încă o dată, şi încă o dată…
Totul pare atât de simplu şi de natural încât fiecare secundă a acestei scene cuprinde la un loc bucurie, iubire, magie. Nimic nu pare să întrerupă în vreun fel acest dans de mare sensibilitate, iar bucuria celor ce iubesc deopotrivă atât dansul, cât şi muzica, atinge cele mai înalte culmi. Astfel de filme nu se uită niciodată şi ele rămân acolo, în cutia cu amintiri nepreţuite pe care din când în când o deschidem cu mare emoţie. Sublim!

sursa http://www.livebiz.ro/video/acum-28-de-ani/