Adevărul despre vitejia românilor Citeste mai mult: adev.ro/ntf02j

[comfel]

Adevărul despre vitejia românilor. Ce spuneau străinii de acum 500 de ani despre curajul strămoşilor noştri pe câmpul de luptă

Vitejia legendară a românilor a fost excesiv prezentată de istoriografia şi cinematografia din perioada comunistă. Dincolo de istoria propagandistă, există mărturii în special ale cronicarilor străini despre felul în care se comportau românii la război de-a lungul timpului.

De-a lungul timpurilor, ţinuturile carpato-danubiano-pontice au fost, cu mici pauze, un adevărat câmp de luptă. Aflate într-o poziţie strategică în nordul Balcanilor şi la întretăierea marilor drumuri comerciale ce legau nordul de sud şi estul de vest, principatele şi formaţiunile statale româneşti au fost în permanenţă ameninţate de vecini puternici şi mari imperii. Fie se aflau în drumul otomanilor către vest, fie erau râvnite de puternicele regate ale Poloniei şi Ungariei pentru resursele importante aflate pe teritoriul lor, Moldova şi Ţara Românească au dus o continuă luptă pentru menţinerea independenţei sau măcar a integrităţii teritoriale. Despre cum se comportau valahii pe câmpul de luptă au scris numeroşi călători sau diplomaţi străini participanţi sau simpli martori a războaielor care au înroşit Balcanii în Evul Mediu.





Vlahii, ucigaşii de vikingi

Printre primele menţiuni ale vlahilor de la începuturile Evului Mediu sunt de origine scandinavă. Culmea, vlahii sunt atestaţi ca o populaţie războinică chiar de către temuţii vikingi. Mai precis, prima dintre aceste atestări este semnalată pe o piatră comemorativă de pe insula Gotland, din localitatea Sjonhem. Pe această piatră din secolul al XI-lea, adică încă în perioada de glorie a epocii vikinge în estul Europei, se pomeneşte că varegul Rodfos, probabil o căpetenie vikingă, a fost omorât de ”blakumen în timpul călătoriei în străinătate”. Cel mai probabil evenimentul a avut loc la răsărit de Carpaţi, într-o confruntare cu comunităţile vlahilor din zona de astăzi Moldovei. Este cunoscut faptul că vikingii suedezi au călătorit până în zona Mării Negre. ”Etnonimul blakumen reprezintă, potrivit părerii aproape unanime a specialiştilor, o formă scandinavă a numelui vlahilor. Dat fiind că drumul obişnuit al varegilor de pe coastele baltice către Constantinopol trecea de-a lungul litoralului moldovenesc al Mării Negre, este firesc să admintem că românii întâlniţi de Rodfos erau cei ce locuiau la răsărit de arcul carpatic”, arată reputatul academician Victor Spinei în lucrarea sa ”Moldova în secolele XI-XIV”. A ucide o căpetenie vikingă, precizează istoricii, însoţită mereu de războinici printre care şi temuţii berserkeri, era o ispravă la care puţini se încumetau. Vlahii de la începutul Evului Mediu, contrar unei imagini idilice încetăţenite, de agricultori şi păstori, aşa cum îi arată vechile izvoare, aveau preocupări deosebot de războinice, fiind mai degrabă mercenari, implicaţi în conflictele dintre ruşi, vikingi, popoare ale stepei şi bizantini. Un alt document scandinav, mai precis este vorba de o poveste ”Saga lui Eymund”, îi prezintă pe vlahi în aceeaşi postură, de războinici care sunt luaţi ca mercenari într-un conflict dintre doi vikingi stăpâni ai teritoriilor kievene şi ruseşti. Puterea militară a vlahilor era apreciată odată ce au fost implicaţi într-un conflict între două tabere, cu o puternică tradiţie războinică. Mai precis este vorba de luptele dintre Burizleif, cunoscut în tinuturile ruseşti drept Sviatopolk şi Iarizleif sau Iaroslav. Acesta din urmă avea în componenţa armatei şi vlahi, numiţi blakumen, dar şi pecenegi. Totodată, vlahii sunt pomeniţi şi alte izvoare, precum cel scris de Ottokar de Styria, în care sunt prezentaţi ca războinici şi mercenari implicaţi în luptele din Balcani.

Cititi articolul complect dand click pe titlu

[ion mechenici]

-A fost odata.