Rezultate 1 la 3 din 3

Subiect: Soc: Whitney Houston a murit

  1. #1
    Data înscrierii
    10.09.2011
    Posturi
    1.766

    Soc: Whitney Houston a murit

    Whitney Houston a fost descoperită moartă, ieri, în camera sa de la Hotelul Beverly Hiton. Cântăreața avea 48 de ani și, în ciuda eforturilor echipelor de salvare, nu a mai putut fi resuscitată, potrivit CNN. Whitney Houston a murit în ajunul zilei decernării premiilor Grammy, eveniment despre care apropiaţii spuneau că este preferatul său.





    O veste socanta a indoliat lumea muzicala. Whitney Houston a incetat din viata azi noapte, la doar 48 de ani. Nici medicii, nici impresarul ei nu au dezvaluit deocamdata cauza mortii.


    "Din nefericire, este adevarat", a declarat purtatorul de cuvant al cantaretei, Jill Fritzo, care nu a oferit alte detalii.
    Pe de alta parte, un purtator de cuvant al politiei din Beverly Hills, Los Angeles, a declarat: "(Sambata) la ora 3.55 p.m. (ora locala), a fost pronuntat decesul lui Whitney Houston, la Beverly Hilton Hotel".
    Acesta a mai spus ca serviciile de urgenta au fost chemate la etajul al patrulea al hotelului, dar incercarile de resuscitare a cantaretei au esuat.
    Cauza decesului nu a fost deocamdata facuta publica.
    Se pare ca Houston se afla la Los Angeles pentru o petrecere organizata de producatorul muzical Clive Davis, un eveniment anual care are loc cu o zi inainte de gala Grammy.
    Se stie doar ca artista a fost gasita fara viata intr-un hotel din Beverly Hills, iar presa americana sugereaza ca decesul are legatura cu dependenta sa de droguri.
    Castigatoare a sase premii Grammy, Whitney a dominat industria muzicala in anii '80 si '90. Talentul, faima si averea nu au ferit-o insa de o viata plina de suferinta si de abandonul in lumea inselatoare si fatala a stupefiantelor.
    Un destin plin de bani si premii, dar lipsit de dragostea dupa care Whitney a tanjit toata viata. Mai bine de un deceniu, vocea fara cusur a rasunat in milioane de case din lumea intreaga. Stau marturie cele peste 170 de milioane de albume vandute.
    Whitney Houston este singurul artist din lume care a lansat sapte albume consecutive premiate cu discuri de platina. A reusit sa-i depaseasca astfel si pe cei din trupa Beatles.

    Dincolo insa de reflectoare si turnee, artista a adunat, an de an, numai esecuri, dezamagiri si suferinta. Casatoria ei cu Bobby Brown s-a dovedit un dezastru.
    Dar, chiar si dupa ce a agrest-o si a impins-o in lumea dependentilor de droguri, Whitney a continuat sa-l iubeasca cu disperare.
    Divortul si relansarea carierei muzicale nu i-au adus linistea. Ba dimpotriva. In 2010, Whitney n-a mai fost in stare sa cante, iar prestatia ei pe o scena din Australia i-a intristat, dar i-a si infuriat pe multi.
    Din vocea ei, altadata de neegalat, nu mai ramasese aproape nimic. A urmat un sir lung de internari si externari din clinici de dezintoxicare si multa vreme, fanii n-au mai stiut ce se petrece cu ea.
    Indiferent de circumstantele mortii, admiratorii sai nu-i vor uita niciodata vocea, asa cum rasuna ea in cea mai buna melodie a lui Whiteny - "I will always love you".
    Sursa: Pro TV




    Houston a cântat la o petrecere organizată în cinstea premiilor Grammy. Cu acea ocazie, Houston a interpretat, alături de un grup de corişti gospel, melodia "Iisus mă iubeşte". Cei care au fost prezenţi la eveniment au povestit că Houston s-a simţit bine, cu toate că interpretarea nu s-a ridicat la acelaşi nivel de performanţă ca în anii trecuţi.*
    Houston a fost una dintre cele mai apreciate cântărețe din toate timpurile, melodiile sale fiind fredonate de milioane de fani. Talentul l-a moştenit de la mama ei, Cissy Houston, care a fost în trupa de cântăreți pe care o avea Elvis Presley.
    În ultimii ani însă, cariera sa a intrat într-un con de umbră din cauza abuzului de substanțe stupefiante, care i-au afectat vocea, dar și din cauza mariajului cu accese de violență cu Bobby Brown, la rândul său alcoolic şi narcoman. Cei doi aveau împreună o fetiţă.








    Citiţi mai mult: Diva pop Whitney Houston a murit într-o cameră de hotel din Beverly Hills. Cauza decesului, necunoscută | VIDEO - Vedete > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/diva...ixzz1m9hAUMaM*
    EVZ.ro*

  2. #2
    Data înscrierii
    30.05.2013
    Posturi
    7
    se pare ca atunci cand ai prea multi bani la pusculita te apuci sa ii cheltui ii cele mai ciudate feluri. din ce in ce mai multe vedete apeleaza la droguri pentru a scapa de probleme. E pacat pent ca ele sunt un model negativ pentru fanii impresionabili.

  3. #3
    Data înscrierii
    30.06.2011
    Posturi
    677
    Nu se recunoaste oficial dar destul de multi artisti din domeniul muzical creaza muzica de calitate sub efectul drogurilor , de aici pana la a deveni dependent e un pas mic .

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •  

Cabinet psihologic iasi

Matrimoniale Noi Doi

Anunturi iasi BursaIasi.ro

Psiholog-Iasi.ro