Lucian Bute, după înfrângerea în fața lui Carl Froch: "Nu mă aşteptam la o asemenea replică din partea lui Froch". PLUS reacțiile presei britanice

Pugilistul român Lucian Bute a declarat, în această dimineață, că este încrezător că își poate reveni după înfrângerea suferită azi noapte, la Nottingham, în fața britanicului Carl Froch. A fost primul eşec suferit de gălăţean în cariera de profesionist.




"Nu mă aşteptam la o asemenea replică din partea lui Froch. Am încercat să-l atrag în plasă, să-l las să mă bage în corzi şi să-l surprind cu stânga, însă nu mi-a ieşit planul. Froch a fost foarte puternic și a venit peste mine, fiind împins şi de un public fanatic. Nu ştiu exact ce o să urmeze, dar nu pot vorbi încă despre meciul revanşă", a spus Lucian.
"Am nevoie de o perioadă de refacere, apoi, împreună cu antrenorul să analizăm până la cel mai mic detaliu acest meci şi să începem din nou pregătirea. Este greu de spus în acest moment dacă va avea loc revanşa sau nu. Sunt sigur că am capacitatea să revin, pentru că nu sunt distrus după această înfrângere. Am pierdut și la amatori meciuri, apoi am revenit, iar la profesionişti asta a fost prima înfrângere. Pot reveni la fel cum au făcut-o şi alţi mari campioni'', a declarat Lucian Bute în cadrul conferinței de presă din această dimineață.

Românul a fost aplaudat la finalul conferinței de către staff-ul său, de jurnaliștii români și canadieni, precum și de către angajații hotelului unde a avut declarația de presă. Prezentă la conferința de presă, Elena, iubita pugilistului român, a izbucnit în plâns.
CE SPUNE PRESA BRITANICĂ
"A fost un masacru! Froch a fost excelent de la început până la final, nu i-a dat nici o clipă românului oportunitatea să-şi intre în ritm, iar apoi l-a îngropat în pumni. Pentru Carl poate fi noaptea în care a trecut de la o evoluţie bună la una măreaţă", a scris The Telegraph.

BBC l-a ridicat în slăvi pe Froch: "În vârstă de 34 de ani, Froch era outsider în această luptă, însă a fost mult prea puternic pentru campionul IBF. Victoria cu românul îl aruncă pe Froch în panteonul marilor boxeri britanici de la supermijlocie."

"Carl Froch a demonstrat că este unul dintre cei mai puternici pugilişti din lume. L-a distrus pe Lucian Bute şi a devenit pentru a treia oară campion mondial", a titrat şi The Guardian, adăugând: "Bute a fost timid şi nesigur".
CE SPUN SPECIALIŞTII
”Nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat, umilinţa de care a avut parte Bute. Sper să se întoarcă roata în Canada. Am spus că are nevoie de meciuri mai grele şi toţi au sărit pe mine. Au uitat de experienţa mea şi au dat-o pe cancanuri. Din păcate am avut dreptate, îmi doream să câştige azi", a spus Leonard Doroftei.
”Nu putem trage acum concluzii. E nevoie de o analiză profundă. S-a pierdut prea ușor meciul. Lucian nu era un boxer care să piardă așa ușor partida. Au mers lucrurile în primele două runde, dar apoi...”, a precizat Rudel Obreja, președintele FR Box.

”Când a sunat gongul în runda a treia, Lucian a crezut că s-a terminat meciul. El a fost pus în mare dificultate de Froch. Nu cred că are vreo șansă la revanșă. O spun cu părere de rău. Cred că s-a cam terminat pentru Bute”, a spus Dorel Simion, unul dintre marii rivali ai lui Bute din timpul anilor petrecuți în boxul amator, care a oferit și o explicație pentru eșec: ”Froch are un stil ciudat. Nu știi de unde lovește. De cealaltă parte, Lucian nu e un bun încasator”.

SURSA