România trece la televiziunea digitală terestră. ANCOM a anunţat calendarul

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Cătălin Marinescu, a prezentat calendarul preliminar al procesului de tranziţie la televiziunea digitală.

Preşedintele ANCOM a anunţat că până la jumătatea lunii noiembrie vor fi finalizate şi lansate în consultare publică proiectul de hotărâre de guvern prin care se stabilesc taxa de licenţă şi procedura care urmează a fi utilizată pentru alocarea licenţelor, proiectul de decizie privind procedura de alocare a multiplexurilor, precum şi proiectul de caiet de sarcini.

Perioada de consultare şi aprobare a acestor acte ar trebui să se încheie la începutul anului 2014. Odată cu aprobarea lor, devine posibilă lansarea propriu-zisă a procedurii de selecţie în luna ianuarie a anului 2014. Conform estimărilor ANCOM, în situaţia în care nu apar evenimente ce nu pot fi prevăzute în acest moment, procedura de alocare a multiplexurilor se va finaliza la sfârșitul lunii aprilie.


Strategia adoptată de guvern prevede că tranziţia completă şi efectivă la serviciile de televiziune analogică se va realiza până la 17 iunie 2015.

În implementarea strategiei, toţi cei implicaţi (CNA, ANCOM, furnizori) vor urmări să asigure o dezvoltare echilibrată a infrastructurii pentru furnizarea de servicii de televiziune în format digital pe întreg teritoriul ţării şi să asigure dezvoltarea unui mediu concurenţial, propice investiţiilor. Autorităţile vor avea în vedere implementarea flexibilă a noilor servicii şi asigurarea continuităţii serviciilor publice de televiziune.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, ANCOM va aloca prin procedura de selecţie 5 multiplexuri digitale naţionale în standard DVB-T2, patru în banda UHF şi unul în bandă VHF, precum şi multiplexuri regionale, al căror număr va fi stabilit după acordarea celor naţionale, în funcţie de necesităţi. Unul dintre cele patru multiplexuri în bandă UHF va fi acordat condiţionat, cu posibilitatea de transmitere a posturilor publice şi private după data de 17 iunie 2015, el trebuind să asigure o acoperire în recepţie fixă de 90% din populaţie şi 80% din teritoriu la 31 decembrie 2016.

Ţara noastră ar fi trebuit să treacă la televiziunea digitală terestră în anul 2012, însă termenul a fost amânat de Guvern până în 2015.

Cine a trecut la televiziune digitală

Întreruperea completă a televiziunii analogice terestre s-a produs deja în Luxemburg, Olanda, Finlanda, Suedia, Germania, Belgia (Flandra) şi în mare parte din teritoriul Austriei.

Se va renunţa la aceste transmisii până cel târziu la sfârşitul anului 2010 în Austria, Estonia, Danemarca, Spania, Malta şi Slovenia. În Belgia (în Valonia şi în regiunea Bruxelles), Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Grecia, Franţa, Ungaria, Italia, Lituania, Letonia, Portugalia, Slovacia şi Regatul Unit, se va renunţa la televiziunea analogică terestră în perioada cuprinsă între sfârşitul anului 2010 şi sfârşitul anului 2012.

În Polonia, termenul limită pentru renunţarea completă la acest tip de televiziune este 2015.

În Statele Unite ale Americii, Congresul a autorizat în 1996 distribuirea unui canal suplimentar fiecărei staţii de transmisie TV, astfel încât să poată începe transmiterea digitală, simultan cu cea în sistem analog. Marile posturi de televiziune au încetat de pe 12 iunie 2009 să emită semnal analog, încheind tranziţia SUA la digital. Pentru Japonia, termenul preconizat este luna iulie 2011, pentru Coreea de Sud, sfârşitul anului 2012, pentru Australia anul 2013, iar pentru India şi Rusia, 2015.




SURSA